URBACT România în anul 2019. Retrospectiva unui an plin de provocări și succese
Edited on
13 January 2020Într-un context extrem de activ, Programul URBACT a derulat în 2019 o multitudine de acțiuni în sprijinul orașelor europene pentru a produce schimbări sustenabile la nivel local, național și european.
Anul care tocmai a luat sfârșit a fost definit de o serie de evenimente și context de impact la nivel național și internațional: Președinția Consiliului Uniunii Europene a fost preluată de către România în primul semestru al anului, au fost aniversați 70 de ani de la înființarea NATO și a Consiliului Europei și 15 ani de prezență a României în Alianța Nord Atlantică. Au avut loc alegeri europarlamentare, la Comisia Europeană a fost numită o nouă conducere, au continuat negocierile Brexit, au fost aniversați 30 de ani de la căderea Zidului Berlinului, noua președintă a Comisiei Europene a prezentat prioritățile pe termen mediu și lung în privința dezvoltării economice, protecției mediului și eficienței energetice UE prin The European Green Deal, România a marcat 30 de ani de la Revoluția din 1989, iar Parlamentul European a sprijinit eforturile naționale prin adoptarea unei Rezoluții de Comemorare a Revoluției Române.
Într-un context extrem de activ, Programul URBACT a derulat o multitudine de acțiuni în sprijinul orașelor europene pentru a produce schimbări sustenabile la nivel local, național și european. URBACT a lansat în luna martie raportul Gender Equal Cities în timpul unei reuniuni cu reprezentanți ai Comisiei Europene și UN Habitat, ale cărui concluzii au generat linii de acțiune îndreptate către consolidarea egalității de gen în orașele europene. URBACT a continuat seria Laboratoarelor Urbane - Lisabona (PT), Bruxelles (BE) și Varșovia (PL), pentru a explora modul în care noua Cartă Leipzig poate fi îmbunătățită.
Programul a lansat în luna ianuarie Apelul pentru formarea a 23 de Rețele de Planificare a Acțiunii, care au fost aprobate în 25 iunie, în cadrul Comitetului de Monitorizare de la Alba Iulia. URBACT a adus mai aproape orașele cu diferite niveluri de experiență în cadrul Programului, mai mult de jumătate din partenerii celor 23 de noi Rețele de Planificare fiind nou-veniți. URBACT a consolidat pe baza a 36 de exemple urbane o serie provocări comune pe care orașele se întâmpină în inițiativele dedicate strategiilor de dezvoltare urbană durabilă, precum participativitatea, măsurarea performanței sau achizițiile publice. Pentru fiecare provocare identificată, URBACT a publicat ghiduri și instrumente (URBACT TOOLBOX), care sunt puse la dispoziția orașelor europene pentru a implementa cu succes planuri integrate de acțiune.
URBACT în România a debutat prin organizarea Evenimentului de informare pentru promovarea Apelului pentru Rețele de Planificare, 12 februarie 2019, București și a Seminarului de Drepturi și Obligații în Implementare pentru beneficiarii URBACT, 13 februarie, București. În cadrul evenimentului de informare, URBACT s-a bucurat de prezența Expertului Anamaria Vrabie, care a prezentat orașelor participante strategia prin care Municipiul Cluj-Napoca a reușit să primească o finanțare nerambursabilă de 98% de la Comisia Europeană prin programul Urban Innovative Actions. Proiectul a avut ca scop analiza si testarea unor scenarii care să permită sectorului cultural, academic, de afaceri și administrației și, în general, comunității să se pregătească pentru schimbările pe care următorii 20 de ani le vor aduce în piața forței de muncă.
Apelul pentru a doua rundă a Rețelelor de Planificare URBACT a fost închis în luna aprilie, iar România a participat cu 25 de propuneri, din care 13 au fost câștigătoare. România a câștigat și primul Beneficiar Lider, prin reprezentanții Municipiului Alba Iulia, un exemplu de bună practică la nivel european pentru dezvoltarea locală printr-o inspirată strategie de local branding, promovarea patrimoniului cultural local și maximizarea potențialului turistic și economic al orașului.
În luna iunie, URBACT în România a organizat evenimentul de consolidare a capacității administrative dedicat beneficiarilor naționali ai Rețelelor de Transfer. În perioada 11-12 iunie a avut loc URBACT Campus la Cluj Napoca, Bastionul Croitorilor, o locație cu moștenire medievală, care a oferit oportunitatea participanților de a recunoaște valoarea adăugată a fondurilor europene pentru conservarea și reinventarea patrimoniului cultural național. Evenimentul URBACT Campus a fost organizat împreună cu Experţii Anamaria Vrabie şi Pietro Elisei, unde participanții au lucrat împreună, în scopul de a ajuta partenerii Rețelelor de Transfer URBACT să înțeleagă, să reflecteze și să experimenteze metodele pe care URBACT le-a dezvoltat pentru preluarea, adaptarea și îmbunătățirea Bunelor Practici. Cele două zile de eveniment au reprezentat un cumul de experiențe plăcute, atât pentru orașele participante, cât și pentru traineri, în care interacțiunea, buna-dispoziție, creativitatea au fost ingrediente-cheie.
Odată cu EWRC, luna octombrie a creat oportunitatea pentru funcționarii din cadrul administrațiilor regiunilor și orașelor, precum și pentru experții și reprezentanții mediului universitar de a face schimb de bune practici și cunoștințe în domeniul dezvoltării regionale și urbane. Programul URBACT a participat activ prin organizarea a 3 ateliere de lucru și prin prezența la încă 4 sesiuni dedicate dezvoltării urbane durabile și instrumentelor europene asociate.
Programul URBACT a început să facă analiza perspectivelor pentru perioada 2021-2027, la începutul lunii decembrie desfășurându-se primele discuții premergătoare etapei de programare URBACT IV în cadrul Comitetului de Monitorizare de la Paris.
Pentru echipa URBACT în România, sfârșitul anului 2019 a fost dedicat beneficiarilor Rețelelor de Planificare și Rețelelor de Transfer, care au fost invitați la Seminarul de instruire organizat în colaborare cu reprezentanții Controlului de Prim Nivel de la nivel național. Evenimentul a fost dedicat prezentării și asumării drepturilor și obligațiilor în implementarea tehnico-financiară deținute de beneficiarii naționali URBACT.
URBACT a încheiat un an 2019 plin de provocări și realizări, ceea ce face ca perspectiva 2020 să fie orientată către obiective cel puțin la fel de concentrate către dezvoltarea strategică și sustenabilă a mediului urban european. Sprijinim împreună schimbarea pentru orașe mai competitive!
Submitted by Simona Arghire on