You are here

Festivalul Orașelor URBACT 2018 – Save the date!

Edited on

07 March 2018
Read time: 2 minutes

Suntem încântați să vă anunțăm că evenimentul emblematic al Programului URBACT – Festivalul Orașelor – va avea loc la Lisabona, în perioada 13-14 septembrie 2018.

Soluții adresate provocărilor urbane majore

Cum putem reduce diferențele dintre orașele noastre? Cum le putem face mai primitoare pentru noii veniți? Cum sporim atractivitatea orașelor noastre și cum putem lupta împotriva șomajului? Cum ne asigurăm pregătirea și reziliența în contextul schimbărilor climatice? Cum le putem face pe toate cu mai puțin? Întrebările pe care le adresează orașele europene par să se înmulțească, iar nevoia urgentă de a le răspunde este în continuă creștere.

Acesta este fundalul pe care se proiectează cea de-a treia ediție a Festivalului Orașelor URBACT, ce va pune laolaltă munca realizată în ultimii 3 ani de 20 de rețele și de peste 210 de orașe europene. Vor fi expuse rezultatele proiectate și testate de către rețelele URBACT, ce au funcționat ca platforme de încercare pentru soluții inteligente și inovatoare adresate provocărilor adresate mai sus și nu numai. Nu în ultimul rând, Festivalul va transpune provocările majore din domeniul dezvoltării urbane într-un context mai larg al tendințelor urbane orbservate în Europa, dar și în afara ei.

Experiența evenimentului

Participanții vor fi conduși printr-un program de două zile, încărcat cu sesiuni structurate de interrelaționare și cu întâlniri surprinzătoare. Aceștia vor face cunoștință cu toate inițiativele și proiectele urbane ce vor fi prezentate și vor avea oportunitatea de le a discuta direct cu profesioniștii responsabili pentru acestea.

Sesiunile de la Patio da Galé, principala locație a evenimentului, vor fi presărate cu vizite în afara spațiului evenimentului, ce vor permite participanților să înțeleagă mai bine Lisabona și să exploreze diferitele aspecte ale evoluției sale recente.

Cine poate participa?

Din anul 2015, Festivalul Orașelor URBACT a fost unul dintre principalele evenimente de pe agenda dezvoltării urbane la nivel european. Am pus laolaltă toți oamenii care au adus un plus de valoare în gândirea urbană, fie la nive local, fie la cel mai înalt nivel politic. Aşteptăm ca peste 500 de oameni să ni se alăture la Lisabona pentru a lua parte la acest eveniment.

Prin urmare, fie că sunteți profesionist în domeniul dezvoltării durabile urbane, politician sau reprezentant ales la nivel local, regional, național sau internațional și aveți ceva de spus, de împărtășit sau doar doriți doar să învățați, Festivalul este foarte potrivit pentru dumneavoastră. Totodată suntem interesați să întâlnim și orașe europene mici și mijlocii pentru a le oferi acea lumină a reflectoarelor rezervată de cele mai multe ori capitalelor.

Un fragment din ediţiile anterioare 

Filmat în timpul Festivalului Orașelor URBACT din Tallinn, octombrie 2017, videoclipul prezintă URBACT și evoluțiile recente ale programului.

Află mai multe și urmărește-ne pe Twitter pentru a primi informații cu privire la program și la înregistrare. Și asigură-te că adaugi datele de 13-14 septembrie în agenda ta!

Vrei să te implici?
Fie că ești deja implicat în URBACT sau ești doar interesat de oportunitatea de a contribui la Festival, contactează-ne pe email la adresa communication@urbact.eu 
 

ACTUALIZARE: Înscrierile se vor deschide cel târziu în luna mai 2018. Dacă aveți propuneri sau idei concrete pentru Festival, folosiți contactul de mai sus!

 

URBACT permite orașelor să colaboreze pentru dezvoltarea de soluții noi și durabile adresate provocărilor urbane majore, prin crearea de rețele, schimburi de cunoștințe și creșterea capacităților specialiștilor din domeniul urban. URBACT este un program de cooperare teritorială europeană care promovează dezvoltarea urbană durabilă integrată în orașele din Europa. Programul este finanțat de Fondul European de Dezvoltare Regională și de Statele Membre și Partenere din UE începând cu anul 2002.