You are here

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare încheie cu succes activitatea în cadrul Rețelei PROCURE!

Edited on

14 May 2018
Read time: 1 minute

În perioada 21-22 Martie 2018 a avut loc în Bologna, Italia, cea de a opta întâlnire transnațională şi Conferinţa finală cu partenerii Rețelei PROCURE - Creating a good local economy, iar rezultatele proiectului nu întârzie să apară!

Proiectul PROCURE urmărește explorarea modalităților prin care autoritățile publice pot utiliza achizițiile publice astfel încât acestea să contribuie la dezvoltarea unei economii locale eficiente și să aducă beneficii sociale și de mediu comunităților locale.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare este unul dintre cei 11 parteneri ai acestui proiect în care mai sunt implicate următoarele orașe: Preston-Marea Britanie având calitatea de partener lider cu rol de coordonare, Almelo-Olanda, Koszalin și Lublin-Polonia, Praga Districtul 9 – Republica Cehă, Bologna-Italia, Koprivnica-Croația, Albacete și Candelaria-Spania, Nagykallo-Ungaria.

Mai jos puteți viziona un video reprezentativ utilității implementării unui astfel de proiect, venit în sprijinul comunităților locale. 

Potrivit activităților prevăzute și bugetate în cadrul acestui proiect, în data de 20 aprilie 2018 s-a organizat la sediul Consiliului Județean Satu Mare un curs de perfecționare în domeniul achizițiilor publice destinat îmbunătățirii cunoștințelor, pregătirii personalului în domeniu în cadrul membrilor grupului local, respectiv UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Județul Satu Mare, în sensul aplicării corecte și unitare a legislației naționale în domeniul achizițiilor publice la nivel local.

În data de 26 aprilie 2018 a avut loc la sediul Consiliului Judeţean Satu Mare şedinţa Comitetului director şi Adunării generale a Asociaţiei, în cadrul căreia au fost diseminate de către dl. Paul Dancu, coordonator local de proiect, rezultatele proiectului Procure și elementele de identitate vizuală (afişul de partener, infograficul și filmul subtitrat al proiectului). Pataki Csaba – preşedintele Asociaţiei a subliniat importanţa experienţei dobândite prin  întâlnirile  tematice din cadrul reţelei.